spunea Creanga in "amintirile" sale.
Zilele trecute am fost si eu pe acasa... casa de la tara in care am crescut(de fapt eu am crescut mai mult pe afara la cat de aventurier eram :))) , casuta inconjurata de brazi inalti in care ma urcam pana in varful lor pentru a lua acea "jucarie roz" ,era aceasi,neschimbata. Singurul "lucru" care s-a schimbat sunt eu. Am avut cateva zile sa admir peisajele si sa ma gandesc la timpurile de-mult trecute. La campurile verzi care pareau ca nu se mai termina si pe care alergam tota ziua, cautand diferite tipuri de plante, sau mai placut, cautand "ganganii" asa cum le ziceam noi. Prindeam sute de vietati, fara sa stiu, de fapt, ca eu invatam lantul trofic :)) Faceam cursuri de biologie. Lacurile, pe malul carora imi placea sa stau destul de mult ca sa prind si eu un peste, nu pestisorul de aur. Apropo......daca e cineva pasionat de pescuit sa-mi dea si mie un semn. Poate mergem undeva. Asa...revenim. Ma gandeam cum se schimba viata cand cresti, cum te complica si te incearca la diferite situatii.
Ma gandesc la vremurile in care nu aveam nici o grija, nici o obligatie. Doar ieseam dimineata
Nu zic ca nu faceam si cateva prostii pentru care mancam "papara". Dar nu era bai, deoarece, pornind de la principiul ca "unde da mama creste", am ajuns, iata, oameni mari si, totodata, responsabili,pe drumul harazit de soarta. Un drum ce, dominat parca de mai multe hartoape decat urcusuri, vine sa ne incarce existenta in fel si chip, fara a ne sterge insa amintirile ce ne leaga de copilaria fiecaruia dintre noi.
Pentru cei care ma cunosc si stiu cum e copilaria la tara le pun si cateva poze, "de acasa"


